Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

în sezonul rece 2011-2012

 

În conformitate cu prevederile O.U.G. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, precum şi cu cele ale Normelor sale de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 920/2011, în sezonul rece 2011-2012, se vor acorda ajutoare pentru încălzirea locuinţei sub formă de compensări sau, după caz, de ajutoare financiare, în funcţie de tipul de încălzire al locuinţei şi de venitul net lunar pe membru de familie.

Familia, în sensul O.U.G. nr. 70/2011, este reprezentată de soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă şi/sau care locuiesc şi se gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.

Persoană singură este persoana care a împlinit vârsta de 16 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură.

Familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale sau lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri, vor beneficia de ajutoare numai dacă venitul net lunar pe membru de familie este de cel mult 615 lei.

Familiile care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, vor beneficia de ajutoare numai dacă venitul net lunar pe membru de familie nu depăşeşte 786 lei.

Persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, vor beneficia de ajutoare numai dacă veniturile nete lunare ale acestora nu depăşesc 1.082 lei.

Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei poate fi numai:

·        proprietarul locuinţei;

·        titularul contractului de închiriere al locuinţei;

·        persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract cu clauze de întreţinere;

·        reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani;

·        alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere.

La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile realizate, cu excepţia:

-      ajutorului social prevăzut de Legea nr. 416/2001;

-      burselor de studiu şi burselor sociale;

-      sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu".

Totodată, Anexa nr. 2 la Normele metodologice precizează Lista cuprinzând bunurile ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în conformitate cu care, dacă familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile din listă NU beneficiază de acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.

 

LISTA

cuprinzând bunurile ce conduc la excluderea acordării

ajutorului pentru încălzirea locuinţei

 

Bunuri imobile:

- clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate, cu excepţia locuinţei de domiciliu.

 

Bunuri mobile:

1. mijloace de transport (cu excepţia celor adaptate, din proprietatea persoanelor cu handicap): autoturisme care depăşesc 1.600 cmc, autoutilitare, autocamioane de orice fel şi remorci, şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, autobuze, microbuze;

2. utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;

3. utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;

4. utilaje de prelucrat lemnul: gater, drujbă sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric;

5. depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei.

 

Terenuri:

 

Terenuri

Familii cu

1-3 persoane

Familii cu

peste 3 persoane

 

1. Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă (teren intravilan), care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală 

2. Terenuri în zona colinară şi de şes

- arabil şi fâneaţă

2,00 ha

3,00 ha

- forestier

2,00 ha

3,00 ha

- vii, livezi, grădini de legume şi flori

1,00 ha

1,50 ha

3. Terenuri în zona montană

- forestier

2,00 ha

3,00 ha

- vii, livezi

1,50 ha

2,00 ha

- păşuni şi fâneţe

4,00 ha

5,00 ha

 

Categorii de animale/păsări:

1. peste 3 bovine;

2. peste 5 porcine;

3. peste 20 de ovine/caprine;

4. peste 15 familii de albine.

 

 

Ajutoarele se acordă numai pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, iar formularele se pot ridica de către solicitanţi de la sediile furnizorilor, de la sediul D.G.A.S.P.C. Sector 2 sau al Primăriei Sectorului 2.

Solicitanţii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei depun, individual, prin asociaţiile de proprietari/chiriaşi sau prin furnizorii de energie termică şi gaze naturale, cererile şi declaraţiile pe propria răspundere până cel târziu la data de 28.10.2011, pentru a putea beneficia de ajutor pe întreaga perioadă a sezonului rece.

 

ATENŢIE!

După stabilirea dreptului, D.G.A.S.P.C. Sector 2 va efectua verificări lunare, prin anchete sociale la domiciliu, ocazii cu care se vor solicita acte doveditoare.

În cazul în care titularii refuză să furnizeze informaţiile şi documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale ori se constată nereguli cu privire situaţia care a stat la baza acordării dreptului – venituri sau număr de membri de familie eronate, bunuri nedeclarate etc., legea dispune aplicarea de sancţiuni persoanelor vinovate.

 

Pentru declararea de informaţii incomplete sau care nu corespund realităţii vor fi luate măsurile legale cu privire la modificarea cuantumului sau încetarea ajutorului şi recuperarea sumelor necuvenite în termen de maximum 3 luni de la constatare.

Totodată, se vor aplica amenzi şi vor fi sesizate organele de urmărire penală.

 

De asemenea, ordonanţa precizează faptul că titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării, prin depunerea unei noi declaraţii pe propria răspundere, individual sau prin asociaţiile de proprietari/locatari.

 

Compensările, respectiv ajutoarele pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece 2011-2012 vor avea următoarele valori:

 

Venitul net

pe membru

de familie

- lei -

Valoarea lunară a compensării/ ajutorului

pentru încălzirea locuinţei cu

energie termică furnizată în sistem centralizat

gaze naturale

lemne, cărbuni, combustibili petrolieri

de la

până la

% din valoarea efectivă afacturii, de la bugetul de stat

% minim din valoarea efectivă a facturii, de la bugetul local

Categoria de beneficiari

lei

Categoria de beneficiari

Lei

Categoria de beneficiari

0

155

100

Pentru beneficiari ajutor social cf. L. 416/2001

262

Pentru beneficiari ajutor social cf. L. 416/2001

58

Pentru beneficiari ajutor social cf. L. 416/2001

90

0,70

Pentru persoana singură compensarea de la bugetul de stat se majorează cu 10%

262

 

54

 

155,1

210

80

1,40

162

48

210,1

260

70

2,00

137

44

260,1

310

60

2,70

112

39

310,1

355

50

3,30

87

34

355,1

425

40

4,00

62

30

425,1

480

30

4,60

44

26

480,1

540

20

5,30

31

20

540,1

615

10

5,90

19

16

615,1

786

5

6,10

-

-

786,1

1082

10

6,30

Compensare numai pentru persoana singură

-

-

 

În cazul energiei termice furnizată în sistem centralizat, conform prevederilor ordonanţei, compensarea lunară nu poate depăşi o valoare maximă, calculată în funcţie de preţul de referinţă al energiei termice şi consumul mediu lunar al unei locuinţe, ce depinde de zona de temperatură şi tipul de apartament/locuinţă.

Ajutorul pentru gaze naturale se acordă în cuantumurile stabilite de ordonanţă, dar nu mai mult decât contravaloarea cantității de gaze naturale consumate în perioada sezonului rece.

 

Formularele completate se depun la sediile Serviciilor de Asistenţă Socială ale D.G.A.S.P.C. Sector 2 în a căror zonă teriorială se află domiciliul sau reşedinţă (S.A.S. Baicului – Str. Heliade între Vii nr. 36, S.A.S. Pantelimon – Şos. Iancului nr. 59, bl. 101, S.A.S. Glinka – Str. M.I.Glinka nr. 7, S.A.S. Silvestru – Str. Olari nr. 11-13, S.A.S. Maşina de Pâine – Str. Maşina de Pâine nr. 65), la sediul instituţiei din Str. Olari nr. 11-13, precum şi la sediul Primăriei Sectorului 2 din Str. Chiristigii nr. 11-13.

 

FORMULARE

» descarcă Formularul de cerere şi declaraţie pe propria răspundere

» descarcă Formularul supliment membri familie (pentru familii cu mai mult de 6 membri de familie)