Măsurile urgente de acordare a asistenţei specializate copiilor şi
familiilor fără adăpost, în condiţiile avertizărilor meteorologice
nefavorabile din luna ianuarie -februarie 2012
Primăria Sectorului 2, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului Sector 2, a dezvoltat un program care vine în întâmpinarea
persoanelor marginalizate din punct de vedere social, oferind servicii complexe
de reintegrare socială a persoanelor adulte fără adăpost.
Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această
perioadă, două echipaje ale Ambulanţei Sociale continuă să patruleze pe
timpul nopţii, între orele 22.00 şi 06.00, în vederea identificării persoanelor fără
adăpost care habitează pe străzi pe raza sectorului 2, în scopul prevenirii
cazurilor de îmbolnăviri sau deces.
Aceste măsuri au fost luate pentru a evita eventualele probleme ce ar fi
putut să apară, cauzate de temperaturile scăzute, cum ar fi: degerături,
hipotermie, tulburări de ritm cardiac, agravarea bolilor cronice pulmonare si
chiar deces.
Precizăm faptul că acest program a început în noaptea de 27.01.2012 şi
va fi activ atâta timp cât temperaturile se vor situa sub 0 grade Celsius.
Programul dispeceratului pentru telefonul de urgenţă este în fiecare zi,
între orele 08.00 – 21.00, însă numărul de urgenţă 021/9862 poate fi apelat
24/24 ore, apelurile fiind preluate prin intermediul unui aparat telefonic cu
serviciu de preluare şi înregistrare a apelurilor şi sunt soluţionate în timpul
programului normal de lucru.
De asemenea, pentru sesizări privind situaţia dificilă în care se află
persoane fără adăpost afltate pe raza Sectorului 2, puteţi apela nr. de telefon
0727.300.453, zilnic, între orele 22.00 şi 06.00.